Mergi la continut
ENA GRUP

Kia EV6 reprezintă spiritul „verde” - sustenabilitatea merge mai departe de sistemul său de propulsie


- Kia EV6 este un precursor al eforturilor mărcii privind sustenabilitatea; acesta este unul dintre multele atribute care i-au adus titlul de „Mașina anului în Europa”
- Grupul moto-propulsor cu emisii zero combinat cu materiale reciclate și reciclabile semnalează viitorul sustenabil al mărcii Kia
- Evaluarea ciclului de viață evidențiază modelul EV6 drept cel mai sustenabil automobil Kia dezvoltat până acum

(SEUL) 9 mai 2022 - Primul automobil electric dedicat Kia, EV6, este vârful de lance a noilor inițiative de sustenabilitate care vor evolua alături de gama electrificată Kia aflată în continuă expansiune. Progresul privind sustenabilitatea a fost unul dintre factorii cheie evidențiați de juriul care a desemnat Kia EV6 „Mașina anului 2022 în Europa” luna trecută.



Fiind primul automobil electric dedicat (EV) al mărcii, construit pe noua platformă E-GMP (Electric-Global Modular Platform) a companiei, Kia a reușit să aplice o strategie cu adevărat holistică pentru atenuarea impactului pe care îl are EV6 asupra mediului – de la proiectare până la sfârșitul ciclului de viață.

Echipa de design Kia a evaluat impactul potențial asupra mediului al materiilor prime utilizate în construcția modelului EV6 și a colaborat cu divizia de producție pentru a identifica noi tehnici care ar facilita un proces mai ușor atât al dezasamblării cât și al construcției automobilului. Modelele 3D au fost folosite pentru a previziona și simula procesele de dezmembrare, iar un model EV6 de test a fost fabricat special pentru evaluarea la sfârșitului ciclului de viață.

Interiorul modelului EV6 prezintă cele mai recente evoluții de la Kia Hive, parte a Institutului de Cercetare a Materialelor Durabile Kia. Acesta are responsabilitatea să cerceteze, să aprovizioneze, să testeze și să recomande materialele mai sustenabile pentru utilizarea în automobilele Kia, respectând în același timp cele mai înalte standarde de siguranță și calitate. Experții Kia Hive lucrează cu o gamă de resurse naturale și reciclate pentru a dezvolta noi materiale și finisaje favorabile mediului, inclusiv cele mai noi tehnologii de miceliu de ciuperci, care sunt ecologice atât în ​​producție, cât și în eliminarea din mediu. În loc de vopsele dure, EV6 are alternative naturale, fără substanțe chimice; pielea naturală este înlocuită cu un substitut vegan; iar sticlele reciclate sunt turnate în fire și reutilizate pentru a forma pânză și covorașe*.



Euichul Jeong, Vice President and Head of Strategic Business Planning Division la Kia, a declarat: „Crearea unui automobil durabil depășește cu mult sistemul său de propulsie. Știm că grupurile motopropulsoare cu emisii zero sunt viitorul mobilității, dar ce se întâmplă cu restul automobilului? Cu EV6 luăm măsuri pentru a reduce impactul aupra mediului în ceea ce privește structura, materialele, utilizarea și eliminarea din ciclul de viață al automobilului.”

Marilia Biill, Team Leader al diviziei „Material and Finish” al Kia, adaugă: „Munca pe care am început-o cu EV6 este o fază de transformare în călătoria privind sustenabilitatea Kia. Cunoștințele  acumulate de la modelul EV6 ne-au ajutat să dezvoltăm produse de ultimă generație care se vor aplica modelelor viitoare Kia. Noul nostru parteneriat cu The Ocean Cleanup va elimina deșeurile de plastic din oceanele lumii și le va aduce în sistemul nostru de circulație a resurselor pentru producția viitoare de automobile. Aceasta este o inițiativă inspirată care va face o diferență reală și va ajuta Kia să crească utilizarea plasticului reciclat cu 20% până în 2030.”



Certificarea emisiilor reduse de carbon
În 2021, EV6 a devenit primul automobil coreean care a obținut certificarea privind amprenta de carbon a produsului și eticheta „Carbon Measured” de la Carbon Trust, validând acuratețea amprentei sale de carbon. Kia a finalizat o evaluare a ciclului de viață (LCA) al modelului EV6 pentru a monitoriza în mod activ emisiile pe parcursul întregului ciclu de viață al automobilului. Conceptul LCA (Life Cycle Assessment) evaluează materiile prime, procesele de producție, piesele, eliminarea și reciclarea la sfârșitul duratei de viață a modelului EV6 pentru a minimiza impactul asupra mediului pe parcursul ciclului său de viață. O astfel de analiză riguroasă permite Kia să identifice zonele de impact în lanțul său valoric și să stabilească planuri de îmbunătățire personalizate pentru a-și dezvolta aria de produse eco-friendly în fiecare etapă.

În 2023, Kia va ridica din nou ștacheta odată cu introducerea modelului EV9 – un automobil electric de ultimă generație care oferă un SUV adaptat noii ere a mobilității.


 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Corporation
Kia (www.kia.com) este o marcă globală de mobilitate cu viziunea de a crea soluții durabile de mobilitate pentru consumatori, comunități și societăți din întreaga lume. Fondată în 1944, compania Kia a oferit soluții de mobilitate pentru mai bine de 75 de ani. Cu 52.000 de angajați în întreaga lume, o prezență în peste 190 de piețe și unități de producție în șase țări, compania vinde astăzi aproximativ trei milioane de automobile pe an. Kia este în fruntea popularizării automobilelor electrificate și electrice cu baterie și dezvoltă o gamă tot mai mare de servicii de mobilitate, încurajând milioane de oameni din întreaga lume să exploreze cele mai bune modalități de a se deplasa. Sloganul de marcă al companiei - ‘Movement that inspires’ - reflectă angajamentul Kia de a inspira consumatorii prin produsele și serviciile sale.

Pentru mai multe informații despre Kia Corporation și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.


Despre Kia Europe
Kia Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 39 de piețe de comercializare din Europa și zona Caucaz.